Pornire
(Nisje)
Orice pornire-şi are partea-i magică
ce aruncă bucuria-n gropile vaietului
sau în noroaiele admiraţiei.
Aici se inspiră aerul strâns al cerului
şi se ofilesc florile de câte ori le privim
ispitiţi de nectarul basmelor
unde se mişcă sângele vieţii, spre mirarea tuturor.
Braţele ridicate
sub balconul providenţei
spre a îngheţa caldele rugăciuni
pe cearşaful bleu-negru al aştrilor.
Membrele rupte de prin pustiurile vremii
unde viaţa specială pentru fiecare sac de vise
atârnă de cruci nevăzute de năpastă.
Facem imposibilul pentru a ne sătura erosul
cu mierea pipăibilă a lunii.
Anii - în spatele cerului
încremenesc pe buzele îngerilor
acolo, unde vânturile zglobii
adună frunzele tuturor timpurilor.
De sub orizontul răsturnat
Acum nu zărim decât vârful crucii.
Tirana, octombrie 2001
Treptele urcă
picioarele cerului
ghirlanda pietrelor pe guşa spaţiului
topeşte pânza soarelui
peste aurul grânelor.
Brizele vremii ascund
stingerea anotimpurilor în mucegai de clorofilă
îngreunate de ceea ce picură
din balta ochilor noştri.
Peste galopul calului nopţii
eterul găseşte buzele actorilor
în urechea luminişurilor tăcerii.
Ard flăcările tragediilor
străpunse de scânteierea
stelelor Helenei[1].
Genul geniilor
În veşnicul colţ al angoasei
(-şi)aşteaptă preţul tragediilor.
Tirana, 14 august 2006
Aceste recente cinci milenii
(Këta pesë mijë vjetët e fundit)
Aceste cinci milenii
trecură pe nesimţite,
Troia arde-n continuare pe orizont
pârjolind frumuseţea Helenei.
Fulgerele lui Zeus
scriu peste gloria cerului Iliada.
Cineva a agăţat timpul la călcâiul lui Ahile.
Să fi străbătut oare săgeata
tot praful cosmic...
Tirana, 20. 12. 2005
Tăcere străvezie de îngeri
(Heshtje e tejdukshme ëngjëjsh)
Palatul papal
În bolta cerului - palatul
tăria minţii la-nălţare
rugăciune-n rezonanţă de amurg
zidurile separă tăcerea de zornăitul săbiilor
cu o limbă moartă de o sută de ani
fluturi de apoteoze ard pe altar,
tăcere străvezie de îngeri
nu se mişcă piroanele de pe cruce.
Soare cenuşiu şi noapte la mijloc,
nesfârşit de răbdare sub picioarele îngheţate
pe mătasea marmurei
unde rod picioarele noastre.
Zorii pe care nu i-ai văzut
(Agimi që nuk pe)
Cerul s-a golit, luna a apus
împingând în grabă perna razelor.
în cupa nopţii stelele s-au rătăcit
cine ştie pe ce pelerine de îngeri lucesc aurite.
Cearşaful alb al zilei s-a ridicat peste munţi
nu putem prinde clipele cu alergătura inimii
somnul întins-a oasele obosite de ani
frigul dimineţii înfiorat-a florile şi cărnurile.
Mugurii razelor răsar peste lava zorilor
respiraţia rămas-a spânzurată de cârligul speranţei
râul lacrimilor îşi începe drumul pe caldarâmul tăcerii
peste ochii tăi, mamă, ce stau închişi pentru întâia oară.
Tirana, ianuarie 2000
Noi toţi
(Të gjithë ne)
Noi toţi avem câte o noapte
tăcută, lungă, lenevoasă
cu toţii avem câte o zi
obosită, albă, amorţită
cerul s-a umplut cu nuferi albaştri
Sunete verzi aleargă prin guşa păsărilor
un înger şi-a pierdut casa soarelui
la anticameră tăcerea
nu vrea să intre
nici în zi şi nici în noapte
Tirana, 03. 06. 2005
Boboc de trandafir
(Gonxhe trëndafili)
Boboc de trandafir
în gheaţa de sticlă a paharului
boccele de sânge - petalele
pe ramura aplecată spre vaiet,
vâslă de clorofilă
ruptă în visul vieţii
în tristeţea razelor
privite neîntrerupt
de ochii vidului.
Tirana, 21. 11. 2005
Anotimpurile
(Stinët)
Primul sărut
şaizeci şi o sută de trandafiri - anotimpurile
bobi de soare peste geamurile bleu
păsări cu guşa roşie sub podul cerului
se rupe sacoşa sângelui
scrum peste umbrelele pomilor
frunzele cântăresc stele pe
se scutură pomul erosului până la rădăcini
până la lene.
Tirana, 13. 06. 2005
Soldat necunoscut
(Ushtar i panjohur)
Încrucişate mâinile peste şiroaiele vieţii
- te-a aşteptat mama zi şi noapte atârnată-n coşmar
tăcerea înghiţise ţevile de fier
doar ţie nu ţi s-a găsit numele nicăieri.
Mamele tot aşteaptă
să te-ntorci din războaiele ce n-au sfârşit
închis în toate vremurile
sângele-ţi curge neîntrerupt
umezind monumente şi pieţe
ce-ncremenesc trupul tău, soldat necunoscut.
Tirana, 08. 08. 2005
Sonet cenuşiu
(Tingëllim gri)
Gri-i drumul ce merge spre teapă,
gri-s zidurile pe drum în asfinţit
gri-i cerul în talpă-ncolăcit
gri-i duhul ce iese din ţeapă.
Gri-s visele în zid croşetate
gri-s buzele-n şira spinării
gri-s ochii în urma oftării
gri-s apele din surse umflate.
Gri-s fumurile vomate-nspre cer
gri-s literele zgârietoare ale vremii
gri-s fărâmele ce puterea şi-o pier
Gri-s mâinile ce stelei dau foc
gri îi facem prăpastiei cu ochiul
gri mergem spre negru sau noroc.
Clipă divină
(Çast hyjnor)
Tu şi frumuseţea ta
ghiciţi galopul inimii mele
ascunzând secundele spaţiului
în libertatea strânsă
şi strecurată-n stelele pământului.
Irepetabilă clipă divină
unde fluviul sufletului meu curge
peste dulcea matcă a sufletului tău.
Tirana, 28. 08. 2005
A ars casa de nebuni
(U dogj çmendina)
La 24 iulie 2004
Un foc a cuprins casa de nebuni din Tirana
A ars casa de nebuni
a înnebunit casa de nebuni
şi şi-a dat foc
nebunii au înnebunit
alergând prin străzi înnebunite.
Flacăra din vârful casei de nebuni
fără nebuni înăuntru,
ce n-au făcut oamenii
ca să stingă casa de nebuni
aproape au înnebunit
graţie unui singur băţ nebun de chibrit,
O, Doamne, ocroteşte-l pe directorul casei de nebuni
de nebuni.
Tirana, 25. 07. 2004
Poet şi traducător albanez, născut în anul 1934 la Kruja (capitala Albaniei în epoca lui Skanderbeg), urmaşul unei celebre familii de negustori, fiul Contelui Ferra, Ferik Ferra a început să scrie poezii încă din primii ani ai şcolii, dar a debutat cu volum abia în anul 2001, la vârsta de 67 de ani. Înţelegând că poezia pe care o scria nu putea fi publicată în condiţiile impuse de dogmele realismului socialist, dar nici în haosul începuturilor tranziţiei, Ferra a scris în tăcere, departe de cercurile literare oficiale şi de presă, cu un calm şi răbdare olimpice. A publicat până acum volumele: Depăşind veacul (2001), În soarele dificil (2002), Noaptea morţii a doua (2003), Visul celuilalt ţărm (2006) Flautele iernii (2008) şi câteva volume bilingve, în albaneză, respectiv italiană şi engleză. Trăieşte la Tirana.
