Din poezia albaneză contemporană: Suzana Zisi

Prezentare și traducere în limba română: 

Kopi Kyçyku 

Suzana Zisi s-a născut în oraşul Vlora (Albania) în 1967. A absolvit în 1990 Facultatea de Limbă şi Literatură Albaneză la Universitatea din Elbasan. Timp de un deceniu (1990-2000) şi-a publicat creaţiile poetice pe paginile dieferitelor organe de presă.

În 2004 a apărut primul ei volum poetic, intitulat  “Albul este puţin” (E bardha është pak), care s-a bucurat de aprecierea criticii şi a cititorilor. În 2005, Juriul Concursului Naţional „Pana de Aur” l-a considerat ca pe unul dintre cele mai bune cinci volume poetice ale anului.

În 2006, Zisi şi-a publicat cel de-al doilea volum poetic, intitulat “Imaginilor le-e frig”, prefaţat de binecunoscutul poet și critic Agim Vinca. În această carte, Zisi prezintă o lume poetică deosebită, străbătută de o sensibilitate filozofică şi universală modernă, plină de metafore şi simboluri autentice. Acestui fapt i se datorează ridicarea la un nivel mai înalt al individualităţii poetei. Avem de-a face cu conturarea unei imagini poetice cu totul originale, respectiv cu o mai mare maturitate în valorificarea şi fructificarea ideilor şi fenomenelor lumii reale şi emoţionale.

În anul 2009, Editura "ODYSSEAS" din Atena (Grecia), a publicat volumul poetic “ΣΤΙΣ ΕΡΗΜΟΥΣ ΤΗΣ ΣΙΩΠΗΣ” (În deşerturile tăcerii / Shkretëtirat e heshtjes), tradusă în limba greacă de către renumitul poet şi traducător Niko Kacalidha.

În mai 2011, Suzana Zisi a ieşit în faţa publicului cu cel de-al patrulea volum al său, intitulat “Să fii... cuvânt” (Editura “OMBRA GVG”). Odată cu acest volum poeta păşeşte cu demnitate şi profesionalism pe drumul dificil al artei poetice.

Numeroase creaţii ale Suzanei Zisi au fost prezentate, nu numai în reviste şi ziare literare albaneze, ci şi străine, de prestigiu. În anul 2008, de pildă, unele poezii ale Suzanei Zisi au apărut în periodicul literar francez  “Le capital des mots” (Capitalul cuvintelor). În ultima vreme, poezia Suzanei Zisi este prezentă şi în reviste literare slovene şi croate.

În poezia albaneză de după anii ’90 ai secolului trecut, Suzana Zisi a fost totdeauna apreciată ca o voce poetică specială, modernă şi elegantă. 

DAR CENUŞA UNDE S-O DUC...?

(PO HIRIN KU TA ÇOJ...?)

Vreau...

să curăţ această sămânţă,

de rămăşiţe.

Să însămânţez

şi

să recoltez,

O iarbă nouă.

O iarbă,

care,

să dea viaţă pajiştilor,

Şi să înflorească în libertate.

Iar rămăşiţele să le otrăvesc...

Apoi în foc de iad să le ard.

Să le ard...

Dar cenuşa... unde s-o duc...?

RÂŞNIŢĂ DE CAFEA

(MULLIRI I KAFESË)

Tu... râşneşti,

Macini schelete.

Mesteci cranii,

Rămăşiţe de coaste,

Zi de zi.

Tu... macini,

Macini umbre

De linii,

De contururi,

De sâni...

Tu... macini,

Zgomotele,

Ţipetele,

Mângâierile.

Macini Iubirile...

Împreună cu cel rău,

Îl macini şi pe cel bun.

Tu...!

Râşniţa de cafea,

Ce... pari neconvingătoare...

O FRUNZĂ

(NJË GJETHE)

Am găsit farmecul existenţei.

Sunt o frunză...

Aruncată-n mijlocul drumului.

Trec peste mine,

Puteri de pantofi...

ANOTIMPURILE VIEŢII

(STINËT E JETËS)

Primăverii ce-a plecat

I-am luat freamătul.

Vara uscată

Cu polen o ud.

Şi,

Dacă nu mă va înnebuni toamna cu riduri,

Iarna

Îmi va fi lungă...

Îndelungată...

ÎNTR-O ZI

(NJË DITË)

Într-o zi,

Tu,

te vei împăca cu tine însuţi,

şi cu lumea.

Eu,

voi fi invizibilă...

Zgură,

aruncată fără nici o fantezie,

La colţul marii fabrici, a vieţii…

Tu,

mă vei vedea.

Pe mine – cea lipsită de valoare.

Pe cea zadarnică.

Şi…

Sigur mă vei lăsa acolo…

Tu,

Omule

Ce te-ai împăcat cu tine însuţi

şi cu lumea…

VIS

(ËNDËRR)

Aseară,

toată noaptea,

Eram cu Tine...

Ţi-am rupt venele.

Ţi-am dizolvat oasele.

Ţi-am însângerat părul.

Te am sărutat în ochi…

Aseară,

toată noaptea,

Eram cu Tine...

Dimineaţa,

n-am reuşit să te recreez…

Nu-mi ieşeau mădulare.

Nu-mi era îndeajuns părul.

Buzele muşcate.

Faţa inertă.

Şi, am plecat...

Am fugit,

Spre munţi…

Focul ce-l port în mine,

Nici nu se stinge.

Nici nu se dăruieşte...

FILLARETA DAKO SHUTA (Reta) - Medalion

Fillareta Dako Shuta, sau Reta - nume prin care este cunoscută de toţi - este născută la Pogradec, oraş aflat pe malul apusean al Lacului Ohrid, cel mai frumos lac din Balcani, acolo unde au văzut lumina vieţii marii înaintaşi ai săi, Lasgush Poradeci şi Mitrush Kuteli, amândoi formaţi în România. Ea îi vede pe ei ca pe doi sfinţi, făcând eforturi să păşească pe urmele lor strălucite. În afară de talentul literar, Reta pictează într-un stil special şi este foarte legată de muzică. Astăzi dânsa împlineşte o frumoasă vârstă, ceea ce ne oferă prilejul să îi urăm multă sănătate şi noi performanţe în activitatea sa literară şi artistică, prin publicarea unui medalion „rupt” din volumul său poetic „Zborul pescăruşului”, ce urmează să vadă lumina tiparului în curând, în albaneză şi în româneşte.

Fillareta Dako Shuta, ose Reta, - emër me të cilin e njohin të gjithë, - është lindur në Pogradec, qytet në bregun perëndimor të Liqenit të Ohrit, më i bukuri në Ballkan, atje ku e kanë parë dritën e jetës pararendësit e mëdhenj të saj, Lasgush Poradeci dhe Mitrush Kuteli, të dy të formuar në Rumani. Ajo i këqyr ata si dy shënjtorë dhe bën përpjekje për t’u çapitur pas gjurmëve të tyre të ndritshme. Përveç talentit në letërsi, Reta pikturon mirë dhe është tepër e lidhur me muzikën. Sot ajo mbush një moshë të bukur, çka na jep rastin t’i urojmë shumë shëndet dhe arritje të reja në veprimtarinë e saj letrare-artistike, përmes botimit të një medalioni të shkëputur nga vëllimi i saj poetik “Flatrimi i sgalemit”, që pritet të dalë së shpejti nga shtypi, në shqip e në rumanisht.

Medalion

Prietenie

(Miqësi)

Prietenie frumoasă

a frunzei cu roua,

a valului mării

cu ţărmul,

a păsării cu cerul,

aidoma ţie cu mine.

Sărutul

(Puthja)

Zgomotul valurilor lacului

m-a însoţit când te-am întâlnit,

ciripitul păsărilor lacului

m-a însoţit când ţi-am vorbit,

soarele pe buzele noastre

s-a topit când te-am sărutat.

MIMOZA EREBARA: Moriah (poezi/i)

Mimoza Erebara este o scriitoare, critic literar şi de artă, autoare a mai multor volume cu povestiri şi poeme, care în ultima vreme şi-a regăsit rădăcinile ebraice, ceea ce a îndemnat-o să pună pe hârtie aceste versuri pline de miez.

Traducere din albaneză / Përktheu nga shqipja 

KOPI KYÇYKU

MORIAH*

* Moriah – o plantă care provine din antichitate şi care serveşte ca un simbol în emblema oficială a Statului Israel, reprezentând totodată aspiraţia poporului evreu pentru pace. 

SHALOM, LACRIMA MEA!

(SHALOM, LOTI IM!)

Acest pământ, deşi îndepărtat,

 tu, pământul meu,

 - nu mă laşi

 Cu iubirea ta

Ascunsă undeva,

În adâncul ţesuturilor mele

Mă ţii în văduva neuitării,

Aidoma unei lacrimi,

care niciodată n-a curs…

                                             

AFROVITI GUSHO: Versuri (Vargje)...

-->

În limba română de Kopi Kyçyku

Poetă, eseistă, fondatoarea revistei ”Nositi”, militantă neobosită pentru drepturile femeii, născută în 1967 în orașul Pogradec, Afroviti Gusho este autoarea unor volume poetice și de proză unanim apreciate.

xxx

Iubirea

la fel ca timpul

n-are întoarcere

Se duce...

Lasă în urmă

Ca niște calendare vechi

Amintirile.

Pierderea

Humbja

Cu mâinile sfărâm

Chipul tău

Și durerea mea

În memorie

MARTIN CAMAJ: Poeme în proză sau viceversa

Poet, prozator, eseist şi lingvist (Temal, Albania, 21 iulie 1925-Lenggries, Alpii Bavariei, 12 martie 1992), autor al volumelor: "Un fluier prin munţi", "Diella", "Legende", "Lirice între două vârste", "Omul, cu el însuşi şi cu alţii", "Cercuri", "Drania. Madrigale", "Poezii", "Trăznete", "Sub umbra şarpelui", "Făcliile nopţii", "Candela de argint" etc.

Cum a ieşit numele din piatră

Cei ce seceră iarba cu acele coase scurte printre luminişurile pline de pietre ale Cukalului, sunt oameni tăcuţi şi doar la prima vedere liniştiţi: durerea le roade oasele noaptea şi le picură peste muşchii şi membrele lor dis-de-dimineaţă, când dau întâia oară cu fierul pe iarbă. Sub armura de lână se ascunde teama şarpelui ce aşteaptă înfrigurat sunetul secerii trecând prin trifoi.

Culegătorii de iarbă dorm în văpaia zilei sprijiniţi de trunchiul stejarului, la umbră, şi visează cu ochii deschişi.

Cel mai tânăr i-a trezit din somn şi le-a arătat ce găsise, ceva cioplit, un nod mare în culoarea măduvei, măduvă a munţilor şi deasupra ei: şarpele împletit – toate transformate în piatră. Bine – au zis ei – noi ştim de mult că blestemul Orelor Munţilor poate preschimba totul în stâncă, chiar şi pe păstor cu oile în faţă, dar chestiunea este: oare cum a ajuns broasca până aici, atât de sus? 

Unul dintre ei a explicat zâmbind:

„Eu am otravă-n sânge, deoarece şarpele m-a prins de trei ori, şi din această cauză eu ştiu ceva mai multe decât voi. Broasca – adăugă el – l-a adus pe şarpe până aici, pe spinare. Priviţi-i, sunt împietriţi ca şi cum n-ar fi două fiinţe, ci una singură. Aşa cum sunt iapa mea, Drane, şi eu călărind-o”.

Pe urmă, vorbitorul şi-a scos cuţitul şi, cu vârful acestuia, l-a scos pe şarpe din spinarea broascăi. În locul şarpelui, pe carcasă a rămas o zgârietură, ca o linie ce împarte globul în două.

Drane au numit-o ei în unanimitate pe broasca cea împietrită şi fără-de-şarpe.

Neam necunoscut

Drane poartă un simbol pe scheletul ei şi stă lângă pământuri ruinate. Ea a văzut cum se ridică cetăţi, amfiteatre şi temple din piatra acelor pământuri. Sus, neamul acela s-a mulţumit privind lumina corăbiilor cum arde şi se face scrum pe nisipuri. Şi când cetăţile şi pietrele au căzut, neamul acela a plecat, ca să nu păţească nimic.