BASHKIM SHEHU : Angelus Novus

Roman Tradus în limba română de Kopi Kyçyku

(fragment)

Dedicat lui Mustafa Bajraktari, sinucis la închisoare la vârsta de 29 de ani. În afara întâmplărilor trăite sau auzite, am avut în vedere şi scrierile lui Walter Benjamin, cuprinse în biografia redactată pentru el de către Berndt Witte, precum şi Documente noi privind moartea lui Walter Benjamin, ale lui Scheurmann.

Probabil este una dintre acele nenumărate fiinţe care, după Talmud, se creează între timp şi tac, dispar în neant după ce au grăit în faţa lui Dumnezeu.

Walter Benjamin

Port Bou

Port Bou este un orăşel sau un sat mare aflat la graniţa franco-spaniolă, pe partea spaniolă al extremei mediteraneene a graniţei. Este ultima localitate spaniolă, dacă omul se duce dinspre Spania în Franţa, şi cel dintâi aşezământ spaniol, dacă intră din Franţa în Spania, cum s-a întâmplat cu Walter Benjamin într-o zi de septembrie 1940. Dacă mergi cu trenul, aşa cum n-a mers Walter Benjamin, trecând graniţa pe jos peste Pirenei, eşti nevoit să aştepţi o vreme, s-ar putea chiar o oră, chiar şi acum când este în vigoare Acordul Schengen: aşteptarea se datorează modificării distanţei dintre şine şi adaptării axelor de tren. Această schimbare se explică prin motive de ordin militar, moştenite din vremuri mai vechi decât cele ale războiului, ivită odată cu venirea lui Walter Benjamin. De la gara feroviară, nu numai în ultimele ceasuri ale zilei sau ale nopţii, ci în orice moment, Port Bou, acest sat mare sau oraş mic aflat lângă malul mării, pare pustiu, ca şi cum n-ar fi călcat de mulţi ani de vreun picior de om. Parcă ar fi sfârşitul lumii. Şi marea, oricât de aproape s-ar afla, nu sare în ochi. Am fost obligat să ies la extrema cealaltă, la cimitir, acolo unde sunt păstrate rămăşiţele pământeşti ale lui Walter Benjamin. Cimitirul se află peste o întorsătură ce mi-a creat impresia că înlesneşte căderea cerului în mare. Am văzut marea şi, mai târziu, şi de la casa memorială a lui Walter Benjamin – un fel de tunel, pe care îl văd acum aproape vertical, săpat în stâncă, aidoma unui pasaj subteran cu mari plăci metalice, ruginit, gol, ca un spaţiu de pătruns de corpul unui om care se aruncă vijelios în marea neţărmurită şi în infinitul cel veşnic.

ISTREF HAXHILLARI: „Angelus Novus” – o altfel de carte

-->

(Angelus Novus – një tjetër lloj libri)

O soartă stranie, neasemănătoare cu multe, sau foarte rară, cu întorsături neobişnuite, este cea a talentatului scriitor albanez Bashkim Shehu. Fiu răsfăţat al celui mai puternic şi mai longeviv premier din istoria modernă a Albaniei, care a explorat lumea civilizată atunci când ceilalţi nu îndrăzneau să se gândească la ea, a trecut mai târziu, timp de circa zece ani, prin calvarul închisorii rău famate a ţării, din Burrel. După eliminarea fizică şi politică a lui Mehmet Shehu, erou al luptei antifasciste din Spania, comandant legendar în cursul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar mai apoi cel mai puternic demnitar comunist după Enver Hodja, Bashkim şi familia sa au suportat chinurile a persecuţiei.

Despre tema persecuţiei sub dictatura comunistă au scris şi alţi autori, majoritatea lor însă fiind simpli cetăţeni, care îşi exprimau mâhnirea acumulată, dezvăluiau aspecte înfricoşătoare din viaţa în închisori, îi acuzau pe persecutori, revendicându-şi drepturile. Spre deosebire de toţi aceştia, autorul romanului “Angelus Novus” nu acuză în mod direct pe nimeni, nu-şi asumă răspunderea de a se tângui, de a-şi lua revanşa sau de a-şi revendice recuperarea drepturilor pierdute de-a lungul celor zece ani de condamnare politică. Din mulţimea co-suferinzilor, el îl alege pe Mark Shpendi, un locuitor din îndepărtata regiune Nikaj-Mërturi, din nordul Albaniei, un ins cu o minte sclipitoare, deşi cu instruire minimă, întreruptă la Tirana din motive politice. Convorbirile din închisoare, dialogurile Shehu-Shpendi sunt tratate filozofice propriu-zise, modalităţi iscusite de descifrare a vieţii şi a morţii, a raporturilor inter-umane şi a sistemelor politice, a iubirii şi a gândirii.