Frumusețea care ucide - antologie de proză albaneză I [2006]

 

Ediție digitală

Poradeci dhe Kuteli – vepra që rriten

 

Lasgush Poradeci dhe Mitrush Kuteli janë dy autorë të zgjedhur edhe ngaqë veprat e tyre vazhdojnë të rriten e të pasurohen sëbrendshmi pa u varur nga gjerdanët me epitete e kërkime shkencore që mundohen të imponojnë hierarki kalimtare. Zemra e njerëzve na duhet fituar, i shkruante dikur Lasgushi Asdrenit. Mund të thuhet se veprat e Lasgushit dhe të Mitrushit fitojnë prore zemra lexuesish, pavarësisht nga mosha e formimi, zgjojnë shqisën e së vërtetës, dashurinë për shqipen e përhershme dhe atdhetarinë e kulluar. Sepse veprat e tyre janë nga fort të rrallat që e shndërrojnë lokalen në universale pa pasur nevojë të përkthehen në shumë gjuhë.

 

Po përveçse Lasgush e Mitrush, të dy këta gjení të padiskutueshëm që lindi Poradeci, kanë qenë edhe Llazar Gusho e Dhimitër Pasko, sidomos në në shoqëri që i ndante njerëzit për së gjalli, ashtu siç i ndante edhe të vdekurit sipas kriteresh ideologjikë.

 

Dëshmi më të sakta e më të pasura për marrëdhënien mes Lasgushit e Mitrushit padyshim që mund të sjellin vetëm fëmijet e tyre, që, për nga kultura e përkushtimi, shpjenë më tej me dinjitet dhuntitë e prindërve.

MITRUSH KUTELI: Primăvara în Transilvania (Parëvera në Transilvani)

Pseudonimul lui Dhimitër Pasko, prozator, poet, critic literar, economist, jurnalist şi traducător (Pogradec, 1907-Tirana, 1967). A studiat ştiinţele economice la Bucureşti. Autor al volumelor: "Nopţi albaneze", "Poetica lui Lasgush Poradeci", "Ago Jakupi şi alte povestiri", "Kapllan Aga al lui Şaban Sabia", "Cântece şi strigăte din oraşul incendiat", "Asalt şi lacrimi", "Poemul Sfântului Naum", "Fan Noli - traducător şi critic literar", "Într-un colţ al Iliriei de jos", "Exil şi întoarcere" etc.

Primăvara în Transilvania

- „Tu nici anul acesta nu-ți vei putea petrece Paştele în ţara ta. Iar în loc să stai închis în acel oraş foarte zgomotos, mai bine vino la noi. Eu şi toţi membrii familiei mele te aşteptăm cu drag”.

Aşa mi-a scris prietenul meu Luçian T. din oraşul Baia Mare. La sfârşitul scrisorii, adăugase şi următoarele cuvinte, cu acel scris de om cult, ponderat:

„Aici avem primăvară. O primăvară dulce cum nu am mai văzut. Hotărâşte-te şi vino. Va fi aici şi Salustiu, fratele meu, cu soţia. Dacă ai dori, ne plimbăm prin Maramureş, până în apropiere de fluviul Tisa, precum şi în munţi, la valea râului Vişeu. Locuri frumoase care merită să fie văzute”.

Scrisoarea mai spunea:

- „Domnişoara L. – pe al cărei caiet cu poezii îl ai acolo ca să-l analizezi (adu-l, dacă vrei) - m-a întrebat dacă vei veni…”

Nu era prima oară când primeam scrisori şi invitaţii de acest gen din partea colegului meu înţelept, de care mă lega o prietenie strânsă de când eram la Universitate, dar legăturile oraşului mare, care îl ridică pe om atât de sus, dar şi îl coboară atât de jos, erau foarte puternice şi nu mă lăsau.

De data aceasta am simţit un mare gol în suflet, pe care nimeni nu putea să mi-l umple. M-am hotărât repede şi am plecat.

A fost sfârşit de aprilie.

Drumul lung, dar foarte plăcut, mai ales valea râului Prahova, valea râului Timiş, printre păduri verzi, iar apoi câmpia care începe cu oraşul Braşov.

Toate acestea parcă le-am acum în faţă, fiindcă am stat tot timpul la fereastra vagonului, ca un sărman.

La Cluj – Koloszvarul de astăzi – n-am stat decât o singură zi, ca să mă întâlnesc cu nişte prieteni, să arunc o privire la marea bibliotecă a Universităţii, precum şi să mă plimb puţin, cu trăsura, prin parcul atrăgător al oraşului, lângă râul Someş.

Şi de data aceasta, la fel ca alte dăți, mi-a făcut o mare impresie statuia ecvestră masivă, din alamă, a regelui maghiar, Matiás Korvin şi a vasalilor săi, situată în faţa catedralei oraşului. Dat fiindcă regele Korvin este cu sânge român, statuia sa rămăsese intactă. I se adăugase o inscripţie a panei ironice a profesorului N. Iorga. Din câte mi-aduc aminte, inscripţia sus menţionată avea următorul conţinut: ”Matiás Korvin, invincibil în lupte, a fost învins numai de propria naţiune, atunci când a încercat s-o calce”. Această frază făcea aluzie la o bătălie, care îl pusese pe Korvin faţă în faţă cu prinţul Moldovei, fiind învins de acesta din urmă.

După ce am dat mâna cu prietenii şi colegii mei, printre care aflându-se şi Ferhat Mehmeti, inspector de finanţe, considerat de al nostru, deoarece era ginerele lui Ibrahim Themo, am pornit spre Baia Mare, de-a lungul Văii Someşului.

Oraşul Baia Mare – Nagy Banya – îl văzusem şi cu altă ocazie, dar aceasta se întâmplase sub cerul obosit al lui august.

Acum era primăvară.

În timpul nopţii plouase uşor, ceea ce îi împrospăta orașului frumuseţea. Mirosea a ţărână, a flori şi a iarbă fragedă fermecătoare.

Prietenul m-a întâmpinat la gară. Casa era plină cu oaspeţi şi bucurie.