-->
Pseudonimul literar al lui Llazar Gusho, poet, gânditor, traducător, născut la Pogradec, Albania, în anul 1899 şi decedat la Tirana în 1987. A studiat literatura la Bucureşti şi la Graz, Austria, unde şi-a susţinut doctoratul cu o lucrare privind opera poetică a lui Eminescu. A fost cel mai apreciat liric albanez al secolului al XX-lea. Poet prin excelenţă, Poradeci a lăsat moştenire volumele “Dansul stelelor” (prima ediţie: Constanţa, 1933) şi “Steaua inimii” (prima ediţie: Constanţa, 1937).
Vizitele domnişoarei Ana X în turnul meu
“Poradec[1], marţi 12 septembrie 1978.
A venit Ana azi de două ori, la ora 3 în cameră, jos, pentru puţine minute, şi la ora 6 în turn, timp de 2 ore 1/2. Pe la ora 8 şi jumătate, Ana şi-a exprimat destul de direct, speranţa mea intimă, marele meu ideal, FINAL, pe care-l am faţă de Ana, ca ea să devină soţia mea, (o soţie divină). Imediat după ce a rostit (pentru prima oară): “Eu voi deveni soţia ta, Ana Lasgush Poradeci”, sufletul meu a tremurat de fericire la ascultarea acestor cuvinte. Dar m-am întristat, deoarece Ana a spus mai târziu că eu sunt însurat, ceea ce m-a făcut disperat. (…)
Poradec, 29 mai 1978. Sunt bolnav, fiindcă am răcit ieri. Când la 5 şi ½ , după amiază, m-am dus la Preşedintele Comitetului Executiv, în plină vijelie. Pentru Constantina. Ana a venit la ora 9 şi ½ seara. Imediat ce m-am întors, am constatat că n-am nimic ce mânca la cină. Ana a ieşit, a cumpărat pentru mine o chiflă şi o porţie de caşcaval la restaurantul „Ţurism”. Apoi a spus că pleacă să-l cheme pe doctorul Misto. Eu n-am vrut, dar ea a plecat îndată, l-a adus pe Misto, care mi-a injectat o fiolă de penicilină, mi-a dat alte medicamente, inclusiv alte douăsprezece fiole de penicilină, ce urma să mi le injecteze, de două ori pe zi, un infermier de la spital, trimis expres de Misto.
Poradec, 30 mai 1978.
Ieri, 29 mai, în plin frig şi vijelie, m-am dus la Preşedintele Comitetului Executiv al Judeţului Pogradec, Spiro Bice, ca să-i spun s-o numească pe Kostandina învăţătoare de literatură şi preşedintele în cauză a primit-o bine propunerea mea.
Poradec, 31 mai 1978.
Domnişoara Ana mi-a cumpărat de la piaţă cinci ouă.
Poradec, 2 iunie 1978.
Domnişoara Ana mi-a adus o sticlă cu cerneală de stilou.
Poradec, 18 iunie 1978.
Diseară, în jurul orei 8, domnişoara Ana a intrat pentru întâia oară în odăiţa mea, de la etajul trei al turnului. A luat ca s-o copieze la ea acasă poezia, pe care mi-a dedicat-o Petraq Kolevica şi pe care el însuşi mi-a adus-o la 28 aprilie 1978 la Tirana - o apoteoză pentru Kamadeva mea. În poezia sa, Petraq mă cheamă Ravvi.
Poradec, sâmbătă 24 iunie 1978.
Domnişoara Ana astăzi a luat, cu multe împotriviri din partea mea, Notiţa mea secretă ca noaptea, pe care a văzut-o întâmplător în odaia turnului meu, asupra geamantanului de piele, unde eu ţin Jurnalele iubirii cu Niqka[2]. Notiţa o scrisesem întâmplător pe o foaie subţire precum foiţa de ţigară: mi-a răpit-o şi a copiat-o - cât m-a durut că a copiat această sfântă notiţă de a mea! - dar n-o puteam opri pe Ana. Notiţa era următoarea: „Aici este cearşaful cu florile roşii ale Niqkăi, faţa de pernă unde-şi pusese capul, batista de mătase, care mi-a parfumat trupul după extazul nostru de iubire, în acea noapte la Dardha[3], şi sutienul delicatissim de mătase al Niqkăi.”
Poradec, sâmbătă 24 iunie 1978.
Azi pe la ora 4 după amiază a venit la mine acasă, în camera de la etajul doi, domnişoara Ana. M-a găsit luând prânzul, aveam o bucată de salam din acela foarte ieftin, salam prost, făcut din rămăşiţele cărnii, din gândaci şi artere de porc, salam pe care-l cumpără săracii, cei care o duc acum foarte greu. Aveam şi rondele de dovlecel prăjite cu ulei de soia, nu cu ulei de măsline, căci soia este mai ieftină decât măslinul, doar că are un miros neplăcut, miros insuportabil. Dar eu care am suferit toată viaţa, care am rămas fără tată de când aveam 16 ani, suport mirosul acesta, miros de soia. Mâncasem trei sferturi din prânz când a venit Ana cea minunată, tânăra femeie, superbă pentru tot oraşul, nu doar pentru mine. Am întrerupt prânzul când a pus piciorul în camera mea, fragedă, zâmbitoare, cu pas vioi şi tiptil. Ana, i-am spus, am terminat, i-am spus aşa din cauza bucuriei că venise, pentru că în această oră nu venise niciodată la mine. Am băgat mâncarea în dulap imediat. Nu m-a lăsat bucuria să-mi continui prânzul, de aceea i-am spus Anei “am terminat”. Am discutat cu mare plăcere vreo oră şi un sfert şi ne-am urcat la etajul trei, în odaia turnului meu, unde lucrez. Acolo am vorbit cu multă dragoste despre o grămadă de lucruri de ale noastre, despre poezie şi critică literară, despre filozofie şi cultură, despre amănunte biografice ale mele, lucruri la care ea ţine enorm, ţine cu dragoste la Lasgush, cu un zel, cu o insistenţă, cu o răbdare şi cu o mare rugăminte, zel mare şi nedisperat al ei, de aceea mereu îmi cere căte ceva, îmi cerşeşte, mă roagă să-i dau, mă tachinează să-i dau, mă obligă să-i dau, să-i dau, să-i dau orice lucru, mereu să-i dau din gura mea, din viaţa mea, din întâmplările mele, din activitatea mea. Imediat după ce încep să vorbesc, ea se grăbeşte să ţină notiţe, scrie repede, foarte repede, foarte repede, scrie, parcă ar fi fost o stenografă. „Lasă notiţele”, îi spun, ”lasă notiţele”, ascultă convorbirea, ascultă ce spunem, ce discutăm, viaţa nu este nimic, nimic, numai arta ne poate mulţumi, doar plăcerile spirituale produc plăcere, ne produc plăcere nouă, intelectualilor, doar bucuria spirituală ne rămâne, doar ea ne poate consola de doliul vieţii, al acestei vieţi. Vei opri notiţele acelea, sau vrei să te sărut iar pe obrăjori, te vei opri - sau, vezi, nu, te voi săruta pe buze, pe gură, înţelegi sau nu?’ „Sărută-mă cum vrei, eu nu ascult!”, spune, şi astfel eu n-am ce face, astfel ea mă convinge, mă vrăjeşte, pentru ea, mă face să fac ce spune ea. Ce femeie minunată, minunată pentru mine, ce este această putere a ei de a mă seduce, putere la care nu mă pot împotrivi. Astfel, vorbind eu, vorbind ea - ce s-a întâmplat? S-a întâmplat că Ana, observând orice lucru, orice amânunt, orice secret din odaia mea din turn, pipăind astfel cu mâinile ei neliniştite, de neliniştit, a pus ochii, ochişorii ei atât de frumoşi, atât de inteligenţi, atât de străpungători, şi a luat o foaie de a mea foarte subţire, subţire ca foiţele de ţigări, pe care eu notasem vreo patru-cinci rânduri secrete, pe cele mai tainice, secretissime, ale întâmplărilor mele cu Niqka, rânduri secrete ca noaptea, de al căror conţinut nimeni nu a mai ştiut până azi, nu putea să-l ştie, nu putea. Ana a luat foiţa, eu n-am lăsat-o, i-am luat-o din mâini, ea nu mi-o dădea, mă ruga cu 1000 de rugăminţi s-o copieze, n-o lăsam, cu 1000 de împotriviri de ale mele, nu-i dădeam voie, nu, i-am spus, că te voi săruta pe gură”! „Fă-mi ce vrei, spuse, eu o voi copia”, şi i-am dat-o. Dar această femeie sublimă, tânără, elegantă, albă, cu obrazul ei oval, mereu zâmbitoare, m-a înrobit cu insistenţa ei, cu insistenţa ei, cu persistenţa ei, şi… n-am mai putut-o opri să copieze notele mele de pe acea foiţă de ţigări, unde întâmplător notasem despre o chestiune de memento al meu”[4].
“Nu doar a copiat Ana notiţa mea, precum am notat aici la 24 iunie, dar Ana a deschis pe urmă, cu multă îndrăzneală, îndrăzneală plină de iubire faţă de Lasgush, - a deschis şi geamantanul meu de piele, unde eu îmi păstrez lucrurile cele mai sfinte ale iubirii mele cu Niqka, a deschis ea geamantanul şi a luat, a scos din geamantan primul Dosar (în culoare maron deschis), pe cel de sus, şi l-a luat pentru acasă la ea, ca să-l citească la ea acasă, căci ora în odaie a trecut de 9 şi jumătate seara. N-am lăsat-o să-l ia, cu 1000 de împotriviri, cu 1000 de rugăminţi, n-o lăsam să-l ia, dar şi Ana, cu 1000 de împotriviri l-a luat, m-a învins, iubirea ei pentru mine, adoraţia ei faţă de Lasgush, atragerea ei sufletească irezistibilă faţă de mine. Eu n-am vrut ca ea să-l ia acel dosar, dat fiindcă în el am - între altele - copia curată a jurnalelor mele privind pe Niqka; copia am scos-o din jurnalele mele laconice; am preluat-o scriind-o curat, cu cerneală, din jurnale, nu copia tuturor jurnalelor, ci numai 222 de pagini, scrise curat cu cerneală. Copia cu cerneală e făcută de mine in extenso, am făcut-o in extenso pe baza diferitelor jurnale laconice. Această copie conţine 222 de pagini, de la pagina 1 până la pagina 222. Copia este fragmentară, adică nu cuprinde toate notele mele despre Niqka şi mine, pe care sunt în curs de a le face in extenso. Nu le-am făcut pe toate in extenso deoarece n-am avut timp, sper să le duc până la capăt anul acesta aici la Poradec, până în octombrie 1978. Acea copie, pe care a primit-o domnişoara Ana, are şi titlu (pe care îl subliniez azi cu roşu).
Notă: Copia 222 (din copia luată de Ana) este textual aceasta (pe care o subliniez astăzi cu roşu), Carnetul N.III (1938).
(Luni, 27 iunie 1938), Tirana, ora 9.15, dimineaţă, am pornit cu avionul spre Korça. Ora 10.25 la Korça m-a întâmpinat Niqka în faţa biroului avioanelor. Seara, la ora 8.50 i-am pus pe braţul drept brăţara cu 15 diamante. Ora 10, până la 1 după miezul nopţii, mângâierile şi sărutările dragi cu Niqka în pat şi poe duşumea.
(Caietul N.XI. 1938). Întâlnirea mea cu Niqka la Korça, 27 iunie 1938, luni. Dosarul maroniu, pe care l-a luat azi, 24 iunie, la ora 9 noaptea, Ana, din valiza de piele, ca să citească ce conţine - după câte mi-a zis - mi l-a adus înapoi ziua următoare - aşa cum îmi promisese - duminică 25 iunie).
Poradec, duminică 25 iunie 1978.
Azi mi-a adus domnişoara Ana Dosarul maron, pe care mi l-a luat ieri, sâmbătă 24 iunie. L-a adus, la ora 6 după masă a venit în turn, a venit uşoară ca o şerpoaică, cum vine mereu, i-am deschis uşa odăii din turn, zâmbea cu drăgălăşenie, foarte inimoasă, foarte delicată, am sărutat-o cu multă dragoste pe amândoi obrăjorii şi pe gură, am sărutat-o adânc, aproape o muşcam, ea zâmbea şi a intrat în odăiţă. (…) Mi l-a adus şi mi-a spus: „Începând de ieri, ora 9 seara, când am plecat din turn, am lucrat până la 2 şi ½ după miezul nopţii; mai întâi am citit manuscrisul copiei curate, întreg manuscrisul, apoi l-am copiat până la ora 2 şi jumătate după miezul nopţii.”de ce l-ai copiat” am întrebat-o; „mi ai spus că o să-l citeşti doar”. „Nu” a zis, „nu ţi-am spus că doar îl voi citi. Dat fiind că nu mai aveam timp - la patru dimineaţa trebuia să mă scol, că aşa aveam o treabă – am copiat numai trei sferturi din cele 222 de pagini in extenso din copia manuscrisului, am copiat părţile care deocamdată erau mai importante pentru mine”.
„Cum ai putut să-mi faci una ca asta”, i-am spus, eu îmi ţin notiţele în secret, secrete precum noaptea, dar nu să mi le citească şi să mi le copieze altul. ‘Altul’, a zis ea, ‘sunt eu?’, şi a luat cu viteză, cu sete, parcă înfometată, din biblioteca turnului două pachete subţiri, legate de mine cu grijă, şi când a plecat, pe la ora 9 şi jumătate seara, la ea acasă, le-a luat la ea acasă. ‘Cum le răpeşti aşa?’, i-am spus cu voce aspră. ‘Eu sunt răpitoare’ a vieţii lui Lasgush, a spus şi a plecat, am condus-o până jos, până la poarta de afară. (…)
[1] Vechea denumire a oraşului Pogradec, oraş aflat pe malul apusean al Lacului Ohrida, considerat a fi cel mai frumos lac din Balcani. Lacul Ohrida, de origine tectonică, are o suprafaţă de 360 km2 şi o adâncime maximă de 286 metri, obiectele putând fi văzute cu ochiul liber până la o adâncime de 100 de metri.
[2] Androniqi Zengo Antoniu, pictoriţă albaneză (1913-2000), logodnica lui Poradeci în tinereţe şi, se pare, marea lui dragoste. A fost căsătorită cu cântăreţul şi actorul Kristaq (Cristache) Antoniu, albanez născut şi format la Bucureşti.
[3] Sat în apropierea oraşului Korça, de unde au emigrat spre România numeroase familii, printre care faimoasa Ktona, proprietară a mai multor imobile de pe Calea Dorobanţilor din Bucureşti.
[4] L. Poradeci, Vizitele domnişoarei Ana în turnul meu, Revista KLAN, Tiranë, nr. 76/1998, p. 39-45.
[2] Androniqi Zengo Antoniu, pictoriţă albaneză (1913-2000), logodnica lui Poradeci în tinereţe şi, se pare, marea lui dragoste. A fost căsătorită cu cântăreţul şi actorul Kristaq (Cristache) Antoniu, albanez născut şi format la Bucureşti.
[3] Sat în apropierea oraşului Korça, de unde au emigrat spre România numeroase familii, printre care faimoasa Ktona, proprietară a mai multor imobile de pe Calea Dorobanţilor din Bucureşti.
[4] L. Poradeci, Vizitele domnişoarei Ana în turnul meu, Revista KLAN, Tiranë, nr. 76/1998, p. 39-45.
LETËRSIA SHQIPE NË RUMANISHT / LITERATURA ALBANEZĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ
I përktheu në rumanisht: Kopi Kyçyku / În româneşte Kopi Kycyku
