Mimoza Erebara este o scriitoare, critic literar şi de artă, autoare a mai multor volume cu povestiri şi poeme, care în ultima vreme şi-a regăsit rădăcinile ebraice, ceea ce a îndemnat-o să pună pe hârtie aceste versuri pline de miez.
Traducere din albaneză / Përktheu nga shqipja
KOPI KYÇYKU
MORIAH*
* Moriah – o plantă care provine din antichitate şi care serveşte ca un simbol în emblema oficială a Statului Israel, reprezentând totodată aspiraţia poporului evreu pentru pace.
SHALOM, LACRIMA MEA!
(SHALOM, LOTI IM!)
Acest pământ, deşi îndepărtat,
tu, pământul meu,
- nu mă laşi
Cu iubirea ta
Ascunsă undeva,
În adâncul ţesuturilor mele
Mă ţii în văduva neuitării,
Aidoma unei lacrimi,
care niciodată n-a curs…
SĂMÂNŢA
(FARA)
Pentru o floare care a călătorit de la Tirana până la Haifa, oraş din Israel. Ea continuă să înflorească acolo... (Për një lule që udhëtoi nga Tirana deri në Haifa, qytet në Izrael. Ajo vazhdon të lulëzojë atje...).
Micuţă,
Fragedă e floarea,
Mică e sămânţa,
Ţărâna n-o ţine
Căci Cerul mare al Credinţei
O cheamă,
Pe ea,
Sămânţa,
Să înflorească veşnic
În grădina sufletelor însetate
Acolo unde Dreptatea Universală
Păşeşete
Aidoma Credinţei mele
Pentru Tine
Veşnică Floare
Cu energie reală
Ce ţine Lumea
În fragedele-i petale…
ÎN FAŢA PORŢILOR LUI DAVID
(PARA PORTAVE TË DAVIDIT)
Cu Porţile Tale
Pe umeri,
Mă mişc prin lume.
Mă străduiesc să le montez
Pe găuri de state,
De naţiuni,
Dar ele nu ţin
Şi mă întorc,
Cu Porţile Tale pe umeri
Stau în faţa Zidurilor Antice,
Şi acolo,
Le instalez cu uşurinţă.
MORIAH
Din antichitate
Vorbeşte cu voce clară
Când însă oasele,
Oasele dragi,
Scârţâie,
Războiul bate la uşă,
Şi fiece ramură tremură-n sânge,
Pacea se conturează în aer
Noaptea când se preschimbă
Din respiraţia celor ucişi
La tine revenind,
La tine, moriah!
Frunză moale fidelă
A cântecelor de leagăn ale mamelor
Ce pe pruncul meu îl transportă
Într-un somn antic cristalin!
SUNT LA TIRANA, DAR LA IERUSALIM AŞ VREA SĂ FIU
(JAM NË TIRANË, POR NË JERUZALEM DUA TË JEM)
Acolo,
Măslinul vechi
Nu se usucă,
Corpul vital pătrunzându-l
Piatra plină de vârfuri,
Fierul fierbinte şi
Vremea Aspră,
Acolo,
Unde pietrele-mi grăiesc
Prin duh,
Ca în jocul de altădată
Al copilăriei,
Iar mozaicuri de Viaţă
Formează
Acolo,
Unde Timpul se opreşte
În Viitorul său,
În aerul său,
o fărâmitură capricioasă
expansivă,
a corpului meu de frunze,
martoră a lăcomiei Lunii
ce înghite acoperişuri, grădini şi lătraturi de câini,
unde buzele devin victimele patimilor
pentru totdeauna,
Acolo,
La Ierusalim
Aş vrea să fiu…
LA ZIDUL PLÂNGERII
(TEK MURI I LOTËVE)
IERUSALIM
(JERUZALEM)
Neputincioasă fiind să-l opresc,
Am lăsat să curgă atâta sânge
Din vene, ziua, noaptea,
atunci când oraşul se rupe de pacea
ce păşeşte rece, încăpăţânată ...
fiind desenată în aer
de duhurile noastre calde
Pentru inimi,
Cu speranţa că-ntr-o zi,
Sub umbra Zidului Plângerii
Ruga mea,
Lângă pietre
Unde cuţitul răneşte credinţa,
şi aerul mângâie clipa,
acolo unde piatra mă aşteaptă
să-mi arate taina Supravieţuirii
Care în memoria mea niciodată
Nu îmbătrâneşte
Acolo aştept ca ruga mea
Să meargă înainte ...
LA MAREA MOARTĂ
(NË DETIN E VDEKUR)
M-am aruncat în Marea Moartă
Ca să văd,
Cât de moartă era
Am rămas acolo însă,
Tratându-mi pielea
Cu sarea ei.
HA - SHOAH
(HA- SHOAH)*
La Yad Vashem, Muzeul Victimelor Holokaustului (Në Yad Vashem, në Muzeumin
e Viktimave të Holokaustit).
Ca într-un crematoriu
Ard în mine
Grâul, Oasele, Lumina, Duhul,
Se stinge totul
În CENUŞA existenţei
Care şi-a luat sufletul în aer
Vreau să plec
Dar rămân,
Împietrită,
Ca un porumbel negru
În găurile goale
Ale ochilor frumoşi de altădată
Când Viaţa mergea spre Viaţă
Mă opresc,
Să găsesc semenul meu
Pe câmpia unde grâul a foat abia cosit,
Şi iată unde sunt
Eu,
Cu spicul memoriei
Ce-mi vorbeşte prin fumul şi cenuşa
Fumului negru - roz!
Îmi spune:
Ce frumoasă a fost Speranţa!
Sub aripile fluturilor de rouă!
*HA-SHOAH - în ebraică: comemorare (në hebraisht: përkujtimore)
ÎNTREB PRAFUL
(PYES PLUHURIN)
PRIN NEGHEV
(PËRMES NEGHEVIT)
Merg prin deşert
Unde Soarele arde
Oasele,
În pulbere
Preface
Amintirile,
Înghiţindu-le adânc,
Adânc,
În nisipul fierbinte,
Ca să explodeze
Mai apoi,
Aidoma unei oaze,
La care eu mă opresc,
Înainte de a veni,
La tine,
Civilizaţie a Veacului meu.
LA ARAD
(NË ARAD
Arde cerul de dorul meu
Şi prin fărâmiturile aerului
Zboară, departe, departe …
Spre nisipul şi
Spre piatra deşertului
Ce arde de duhul
Care mă fierbe
Când îmi scot şi ultima haină
Pentru tine,
Piatra mea,
A nopţii aurii,
Unde steaua ca sufletul pierdut
Vine în visul meu
Aidoma unui basm
Încă neauzit
Deşertule.
AM UN TEMPLU, ATÂT MI-E ÎNDEAJUNS
(KAM NJË TEMPULL, KAQ MJAFTON)
Cu soarta mea în braţe
Pornesc
Spre Semne
Ca să-mi găsesc Enigma,
Misterul,
Magia Pământului
Ce mă trezeşte,
Mă tulbură,
Într-o tăcere urlătoare
Îmi cântă
Despre
Gena mea pierdută
Printre Glumele Vremii.
Mă duc acolo unde
Cei morţi
Vorbesc mai mult decât cei în viaţă
Pe Pământul meu,
Ce
Drumul îmi arată
- Shalom!
AM UITAT SĂ-NCHID FEREASTRA
(KAM HARRUAR TË MBYLL DRITAREN)
Cu razele tale
Mă încurc,
În timp ce o caut pe ea,
Pe unica,
Raza ta, care spre credinţă
Spre tine mă duce,
Veşnic!
TOAMNĂ LA TEL – AVIV
(VJESHTË NË TEL-AVIV)
Marea-n culoarea ploii
S-a îmbrăcat
Şi s-a uitat
În oglinda cerului albastru
Nu i-a plăcut
Era prea albastru,
Prea frumos,
Dureros de frumos
Avea imaginea vieţii
În vise
De aceea a desfiinţat-o,
Şi a îmbrăcat cu dungi cenuşii de ploaie
Acoperişurile
Şi geana mea
La Tel-Avivul albastru.
FEMEILE DIN ASHDOD
(GRATË E ASHDODIT)
Tăcute
Ca cea dintâi petală
Ca zborul,
Păşesc,
Uşor mândre
Stăpâne,
Atrăgătoare
Ale Păcii
Ce raze face-n zori
Şi-n ochişorii - lumină
Ale copiilor
Zgomotoşi.
Lasă tot ceea ce le aparţine.
PROFEŢIILE
(PROFECITË)
În Galileea
(Në Galile)
Mă spăl sub Profeţiile.
Apa solară
Se măreşte
Acoperindu-mă complet.
Nu este
Doar Profeţia Mea
Mii de fiinţe mă înconjoară,
N-au nici chip, nici vârstă
Căci ochii la Mine (ş)i-au lăsat,
Ca Eu,
Ceea ce Profeţiile spun
Şi să tac
Deoarece Tăcerea e necesară acum.
AUTOHTONĂ
(AUTOKTONE)
Pe pajiştea verde
Îşi înalţă casa Visului meu
Cu dragoste
Drumul pavez
Iinima-mi o pun ca pe un acoperiş
Tristeţea o las ca pe un gard
Unde să nu intre suferinţa
Dându-şi sufletul agăţată în ea
Iar Vatra-mi o încălzesc cu Sufletul
În timp ce Becul Credinţei
Pentru călătorul îl aprind
Mazal Tov!
Şi Viaţa cu el o nutresc
Numai atunci sunt la mine acasă,
în visul meu
Barouh haba!
Bine aţi venit!
LA CAPĂTUL FĂRÂMITURILOR DE NISIP
(NË FUND TË KOKRRIZAVE TË RËRËS)
Îmi spun: - Trăieşte!
Îmi zic:
Căci aerul îţi aparţine
Şi soarele este întru totul al tău
Pisica te salută cu miau
Numai pentru tine,
şi Măslinul
acolo la capăt,
pentru tine îşi păstrează prospeţimea
mi se spune insistent :- Trăieşte!
Drumul însă nu-i complet al meu
În stânga, ferestre verzi,
în dreapta, ferestre albastre,
sus, sârmă plină cu rufe
pestriţe,
lipsite de identitate,
ce aşteaptă să se usuce sub soare
pe străduţa îngustă
unde-mi trebuie să spun
până la măslinul acolo, la capăt
-Erev Tov! Erev Tov!*
Şi să găsesc pe piatra din caldărâm
Fărâmiturile mele de nisip ale sufletului
Să le găsesc cât nu va fi târziu,
trebuie să le găsesc şi aşa cum sunt,
trup – trunchi albastru ca cerul
ochi – suflet verde ca iarba
* Erev Tov (în ebraică.) – Bună Dimineaţa (në hebraisht: Mirëmëngjes)
APUS DE SOARE ÎN ISRAEL
(PERËNDIM NE IZRAEL)
Apus-a soarele la Tel Aviv
S-a topit în amurg umbra pescarului
Bătrân, lângă marea albastră
În asfinţit s-au topit clădirile
Falafelul din colţ pentru azi s-a terminat
Florile l-au acoperit cu grijă
Fetele soldat şi-au despletit părul
Precum visele, ca să le sară pe umeri
Cămilele şi Sfincşii s-au aşezat în linişte
Deşertul singuratic a stat de vorbă cu ele
Într-o limbă misterioasă sub un ritual
Milenar, indescifrabil
Iar beduinul s-a pierdut sub ochii plini de dor
Şi bebeluşele au dormit într-un somn paşnic
Arca lui Noe
N-a pornit în drum, nici în acest apus de soare
Piatra lăsat-a-n aer toată căldura
S-au închis toate Bibliotecile, Muzeele,
Dar Zâmbetul îmbrăcat pe jumătate-n soare pe jumătate-n noapte
a ieşit în stradă, liber, neîmpiedicat, sclipitor
Zâmbetul,
Peste Ashdod,
şi Arad,
Masada de mult îşi asunsese rănile
Zâmbind cu surâsul
Zidul Plângerii a chemat alături Speranţa
A apus soarele
În Pământul Meu aspru
- Şi lacrima mea blândă
a apus....
REGĂSIRE
(RIGJETJE)
Caut lacrima
- ar în oasele mele
Şi acolo, în adâncime o găsesc potolită
IDENTITATEA
(IDENTITETI)
Ne năşteam sub pom
Creşteam în jurul pomului
Muream spânzuraţi în pom
- noi eram pom
Lipsit de rădăcini,
Doar trunchi,
fără frunze,
doar fructe
- beţe uscate
De ce nu mă auzi, Amos Oz)
(Përse nuk më dëgjon Amos Oz?)
(O sclipire a mea - Një mendjeshkrepje e imja)
Poem
Mă învârt în jurul meu
Ca pisica în jurul cozii
Ca Luna în jurul Pământului,
Razele le încurc, în zadar,
Şi pe tine te caut, Amos Oz
Continente, ţări necunoscute
Se mândresc în mintea mea
Mă atrag cu lucruri pătimaşe
Cu anotimpuri pline de verdeaţă luminoasă
Peste munţi minunaţi,
Râuri sclipitori, caleidoscop de lumină
Mări albastre ca albăstrimea
Aşteptând ca eu să îngheţ
Inutil însă…
De ce nu-mi răspunzi, Amos Oz?
Limba ta e şi a mea
Te înţeleg chiar şi când nu vorbeşti
Şi ochii peste deşert mi-i topesc
Te înţeleg şi când durerea
Profeţiilor tăcute
Te doare în adâncime,
Atât de mult încât mă omoară
De ce nu mă auzi, Amos Oz?
Îmi vin ecourile ţipetelor
De mii de ani se învârt ţipetele
Precum ciorile
În căutarea prăzii
Le auzi, sau nu, Amos Oz?
Prin deşertul palid
Lăuză lipsită de copii
Lacrimă îngheţată
Eu însă nu vreau să devin prada-i cea mai nouă
În râuri de sânge
Nu vreau să iubesc
Şi în patul zgomotos al istoriei
Nu vreau să uit cine sunt
Plămădindu-mi copilul cu duh luminos
Aroma mea vreau în clipa aceea
Să fie pur şi simplu minunată,
Pătimaşă, atrăgătoare
- mireasma mea,
- nisipul cald al disperării tale
Zboară,
Cadavru,
Pe ţărâna udă, moale,
Unde vrăbiile cântă
Sug ultimii muguri din pădure
Care devin pat pentru somnul fiului
Ies. Păşesc.
Mângâi caldarâmul
Străzii mele libere
Şi surâd cu mine însămi, căci sunt liberă!
Aici,
Unde lumea n-are graniţe
Şi unde eu mândră păşesc
Şi-mi spun – Nebuno!
Amos Oz nu te cunoaşte
Zadarnic aştepţi să-ţi răspundă
Pe alte caldarâmuri el păşeşte
Într-o altă viaţă
Alte dureri îşi lasă-n urmă
Pe caldarâmul însângerat
Ştiu,
Că tu calci pe un caldarâm luminos
Pietros, dur,
Încetul cu încetul,
De mână cu Profeţia cea Sfântă
Cu Steaua în braţ
Când notele triste ale amurgului
Devin aroma mea
Râsul începe sub buze
Fuge din somn, noaptea
În căutarea ta, Amos Oz
Tu, necunoscutule cu formă, cu nume
Icoană de iubire şi de credinţă
Universale
Mă auzi, Amos Oz? ...
Durrës, decembrie 2010 (Durrës, dhjetor 2010)
