Fillareta Dako Shuta, sau Reta - nume prin care este cunoscută de toţi - este născută la Pogradec, oraş aflat pe malul apusean al Lacului Ohrid, cel mai frumos lac din Balcani, acolo unde au văzut lumina vieţii marii înaintaşi ai săi, Lasgush Poradeci şi Mitrush Kuteli, amândoi formaţi în România. Ea îi vede pe ei ca pe doi sfinţi, făcând eforturi să păşească pe urmele lor strălucite. În afară de talentul literar, Reta pictează într-un stil special şi este foarte legată de muzică. Astăzi dânsa împlineşte o frumoasă vârstă, ceea ce ne oferă prilejul să îi urăm multă sănătate şi noi performanţe în activitatea sa literară şi artistică, prin publicarea unui medalion „rupt” din volumul său poetic „Zborul pescăruşului”, ce urmează să vadă lumina tiparului în curând, în albaneză şi în româneşte.
Fillareta Dako Shuta, ose Reta, - emër me të cilin e njohin të gjithë, - është lindur në Pogradec, qytet në bregun perëndimor të Liqenit të Ohrit, më i bukuri në Ballkan, atje ku e kanë parë dritën e jetës pararendësit e mëdhenj të saj, Lasgush Poradeci dhe Mitrush Kuteli, të dy të formuar në Rumani. Ajo i këqyr ata si dy shënjtorë dhe bën përpjekje për t’u çapitur pas gjurmëve të tyre të ndritshme. Përveç talentit në letërsi, Reta pikturon mirë dhe është tepër e lidhur me muzikën. Sot ajo mbush një moshë të bukur, çka na jep rastin t’i urojmë shumë shëndet dhe arritje të reja në veprimtarinë e saj letrare-artistike, përmes botimit të një medalioni të shkëputur nga vëllimi i saj poetik “Flatrimi i sgalemit”, që pritet të dalë së shpejti nga shtypi, në shqip e në rumanisht.
Medalion
Prietenie
(Miqësi)
Prietenie frumoasă
a frunzei cu roua,
a valului mării
cu ţărmul,
a păsării cu cerul,
aidoma ţie cu mine.
Sărutul
(Puthja)
Zgomotul valurilor lacului
m-a însoţit când te-am întâlnit,
ciripitul păsărilor lacului
m-a însoţit când ţi-am vorbit,
soarele pe buzele noastre
s-a topit când te-am sărutat.
* * *
Voi treceţi în faţa mea
ascunşi printre versurile,
printre rimele poeziei.
Rămâneţi
dintotdeauna inspiraţia,
glasul care face ecou
în valurile sufletului meu.
Prietenului meu
(Mikut tim)
Îţi vorbesc
tu mă auzi
cu puterea sufletului,
cu veridicitatea inimii,
căci numai astfel
gustul şi culoarea
prieteniei
nu pier.
Spulberă castelul
(Thyeje kështjellën)
Spulberă castelul
de sticlă,
de ce te laşi înconjurată
de zidurile sale,
acolo nu reuşeşti
să te strecori,
e imposibil,
se vede cine eşti!
Cristalele de sticlă -
note de muzică
în pentagrama
vieţii să ia loc
şi amândoi
cântecul nostru,
al vieţii
să-l cântăm!
* * *
Fumaţi o ţigară, doamnă,
vă veţi linişti...
- Nu, prietene,
nu cunosc gustul ţigării,
fiindcă sufletul meu, niciodată
nu cere amărăciune.
Ea
(Ajo)
Ea spune
Goliciunea-mi e acoperită
cu haine şi gânduri.
De aceea în zadar vrei să mă vezi
cu o dementă uşurinţă.
Ea zice
Frumuseţea sufletului nu-i arată
Pe cei 20, 30, 50 de ani.
De aceea nu mă-ntreba niciodată
de ziua mea de naştere.
* * *
Nu fusese o primăvară de trandafiri,
Era trandafirul în mijlocul zăpezii.
Nu era îmbătat cu un pahar de vin,
Ci cu nectarul tinereţii.
* * *
Era focul dragostei noastre,
ninsoarea cristalină din Muntele Dajti[1].
Răsărit-a iubirea noastră aidoma unei flori,
prin albeaţa acelui munte.
„Mingea” zăpezii pe pieptul meu,
într-un buchet de petale de trandafiri s-a răsfirat
şi acele petale de focul dragostei
s-au topit pe buzele noastre, în sufletul nostru.
* * *
Unui altuia îi spunem
cu voce tare: taci!
Şi tăcuţi
ne pierdem.
* * *
Cândva eram insomnia ta,
Tu erai visul meu plin de farmec,
Eram cea mai dulce sclavă din viaţa ta,
Dar unde ne aflăm, oare, eu şi tu?!
* * *
Mi-aduc aminte era toamnă...
Nu uit... chiar toamnă era...
Când un rămas-bun am cioplit
Departe... pe orizontul sufletului.
Nu pleca!
(Mos u largo!)
Nu pleca fără să mă saluţi,
Îmi închipui că tu somn nu ai,
Nu cânta sub voce, că nu te aud,
Serenada nopţii mă linişteşte.
Nu pleca departe...
Nu mă căuta unde sunt,
Nu vreau să oboseşti,
Pe mine mă ai mereu alături.
Cuvântul
(Fjala)
Greu
nu ca roua pe frunze,
nu ca neaua pe munte,
nu ca albina pe floare,
nu ca penelul pe pânză.
E greu, foarte greoi.
* * *
Ţin minte că am vorbit,
Am uitat ce am spus,
Mi-aduc aminte că m-am bucurat
Când setea mi-am stins-o.
Cândva
(Dikur)
Cândva,
În faţa mea treceai,
În picioare mă ridicam
Urându-ţi o zi bună.
Iarăşi
Bună dimineaţa
În fiecare zi îţi urez, prietene!
* * *
Nu mă trezi din vise,
Visele nu mi le ia!
Nu vreau să rămâi un vis,
Visele nu mi le adormi.
Unde să scriu?
(Ku të shkruaj?)
Să scriu pe nisip, vântul şterge cuvintele,
Pe apa mării, spui tu
- Nu, valul strică literele,
Unde însă, pot scrie pentru tine, iubitule
- Bine spui... Ochiul şi inima
ştiu unde să scrie.
În româneşte de Kopi Kyçyku
