ALI PODRIMJA: Poeme...


... din volumul ”Cartea ce nu se închide”
Librarium Haemus 2007
în limba română de Kopi Kyçyku



Ceasul decedat
(Ora e vdekur)

Ceasul muri

Tocmai când număram bătăile

Timpul începu să se golească de Mişcare

Inspiraţia –

De mine

Camera-şi pierdu echilibrul

Membrele-şi schimbă forma

Pe limbi de ceasornic se agaţă visele

Strigai şi veni Meşterul

Şuruburi şi şuruburi

Schimbă

Timpul nicidecum nu intra în ceas

Făcui enorm să-l înviu

Pereţi să se-ntoarcă-n cameră

Mişcarea şi Inspiraţia

Priveşte sub vechea fotografie a Familiei

Stau mute-n aer

pironite


Singur sau Hamlet bolnav
(Vetëm ose Hamlet i sëmurë)

Puţin îmi dai, viaţa mea

Şi prea mult ceri de la Mine.

Nu pot să-ţi dau mai mult

Decât să te ridic în picioare.

Nu pot decât să-ţi pun un nume

Şi să te învăţ să mergi

către adevăr, către oameni,

decât să-ţi dăruiesc timpul meu

răbdarea pietrei, focul, albastrul.

Nu-ţi pot da mai mult, iar tu

Prea mult îmi ceri.

Printre orbi, singur sunt

Printre umbre şi zei.

Singur între mine şi spaţiului din zid

În faţa urii şi a iubirii - singur.

Dar tu prea mult îmi ceri şi prea puţin

Îmi dai, viaţa mea.

Hamlet, Hamlet, sunt pe drum

Medicii îmbrăcaţi în alb

Îmbrăcaţi în negru vin

să te vindece, cap

nedormit al lumii.


Parisul, Locul de Naştere
(Parisi, Vendlindja)

Vom intra la Paris

Piatra noastră acolo o vom înfige

Nu ne va întâmpina Teuta Gent[1]

Nu ne va tăia calea sălbatica hoardă romană

Nu ne va primi vreun om viu

La Paris vom intra

Visele vom atârna de aripile berzelor

La un izvor ne vom spăla pe faţă pe mâini

Vom lăsa nopţile balcanice în urmă

dansurile cântecele baladele basmele

Doar fluierul vom lua cu noi

Să cântăm când ne va strivi dorul

pierduţi în hoarda cloşarilor

a umbrelor

a şobolanilor

Până târziu prin străzile Parisului ameţitor la metrou

Vom adulmeca mireasma gutuii din patrie

Despre vremurile murdare vom vorbi cu degetele

Nu vom călca nicio muscă

Nu vom speria nicio pasăre

Nu vom turna foc amărăciune

Peste capul nimănui

Nu vom îngenunchea în faţa Europei adormite

Nici în faţa zeilor scrântiţi

Dă-mi besa[2] Lum Lumi

Că nu ne vom uita locul de naştere


Studiu pentru Albania
(Etyd për Shqipërinë)

Pitică eşti

Pitică eşti măi

Fără mine

Şi-un nimeni sunt

Sunt un nimeni măi

Fără tine

Duh şi trup

Ne-a blestemat cineva

Sub bolta de sticlă

Albanie măi

Picătură de apă

În palma celui însetat


Femeia
(Gruaja)

Nu-i de sânge

De foc este de lumină

Lucire lăuntrică a sufletului

Nu-i de somn

De nisip e de apă

Se pierde printre degete

Vis mai mult decât zeitate

Se deschide ca o carte veche

Şi nu-i poţi citi sfârşitul

Nu-i din cuvinte

Pământ de cutremure este de mistere

Printre forme-nfiorătoare alunecă

Brusc undeva se îndoaie

Pierzându-şi echilibrul

Din temperatura trupului

sub umbra Destinului


Deschiderea unei poezii în vreme de tristeţe
(Hapja e një poezie në kohë trishtimi)

F.

Ne-au gonit din oraş

Terase hoteluri porţi au închis

Soldaţi şi blindate ne-au urmărit

Altundeva să vă cătaţi norocul au spus

În ochii visători ai lui Naim[3] ne-am cuibărit

Muntele înzăpezit am parcurs în lung şi-n lat

Cu sufletul tău în palmă eu

Tu cu fluierul fermecat în buzele-nflorite

Nicăieri coliba zeilor din Sharr[4]

După mulţi ani

nu mai ştiu ce epocă ce împărăţie era

Ne-au găsit într-o poezie aurită şi ne-au spart suliţele ferestrele acoperişurile

Ne uităm unul la altul acum

prinşi în fond de obiectivul lui Marubi[5]

Şi ascultăm ploaia

Cum ne trezeşte din trista uitare


Bocetul unei albaneze pe care l-am notat undeva în Europa
(Vaji i një shqiptareje që e shënova diku në Evropë)

La Taphane

Cine minte că

N-are deloc grijă de noi Europa

E atât de drăguţă

Că nu experimentează nimic fără noi

În marele spital psihiatric se recomandă

Câte un Tolvan în fiece seară

Ţi se pare mai frumoasă

Viaţa de rob

A neantului


Trup îşi capătă un Mac
(Shtat Lëshon një Lulëkuq)

Tăcerea mea e mai veche

decât mine şi mai puternică

decât moartea mea

e neputinţa mea

tăcerea când dorm

număr stelele

mă joc cu umbrele cu cuţitele

şi-ntr-o câmpie albă

trup îşi capătă

un mac

fiindcă tăcerea mea

are greutatea pietrei blestemate

şi limba omului răstignit pe stâncă


Jocul cu moartea
(Loja me vdekjen)

Nu ştiu câţi ani s-au făcut

dar eu m-am învăţat până la urmă

şi cu şobolani şi cu şerpi şi cu îngeri

Cad şi mă ridic

cu câte un nou ghimpe-

n talpa stângă

Şi-n jurul gâtului meu subţire

continuă să se îngroaşe

lucirea cumplită a Cuţitului

nu mă mai pot înşela

nici vorbele bursucului cu dinţi

de cal şoptindu-mi-le la ureche

Văd

chip al dorului

cămaşa peticită a Mamei

Deocamdată ştiu numai

Că trăiesc într-un mod cât se poate de normal

Şi mă joc cu moartea parc-ar fi căpşorul unei pisici


Pisică Neagră
(Maca e zezë)

În călătoria mea

o pisică neagră mă urmăreşte

şi sufletul îmi spune

în mijlocul drumului te vei opri

şi cântecul îmi spune

niciodată nu mă vei cânta cu vocea

şi lumina îmi spune

orbul orb a rămas

şi visul îmi spune

caută-mă-n transă

dar vino şi spune cuvântul

când nu ştii pe cine iubeşti sau urâşti

vino să crezi în chipul din oglindă

o pisică neagră mă urmăreşte

în călătoria mea


Metafora Vieţii Mele
(Metafora e Jetës Sime)


Dacă nu vorbesc

viaţa mea n-are linişte

fă-te Eu cuvântul meu

tăcerea să nu te strivească

în pietre

de moară

dacă nu vorbesc

viaţa mea n-are linişte

cuvântul meu fă-te Eu

rana mea

să respire

adânc



[1] Regină şi respectiv rege al ilirilor.

[2] Cuvântul suprem al albanezilor. Versul are sensul: Dă-mi cuvântul, tu, fiul meu fericit (numit Lumi – Fluviu) că nu vom uita locul nostru de naştere.

[3] Naim Frashëri (1856-1900), considerat de mulţi ca fiind poetul naţional al albanezilor.

[4] Munte din Kosova.

[5]Pjetro Marubi (1834-1903), întemeietorul unei şcoli de fotografie în oraşul Shkodra în ultimul sfert al secolului XIX, unul dintre primii fotografi ai Balcanilor. Este primul dintr-o celebră dinastie de fotografi.